VREAU SĂ ADOPT UN SAT
Lipsa de expertiză în management și spiritul antreprenorial slab dezvoltat în zona rurală conduc la o performanță și atractivitate de business scăzute ale satului românesc, deși potențialul de creștere este unul substanțial, potrivit datelor și studiilor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Nivelul scăzut de educație în mediul rural, lipsa abilităților de capacitare a comunității să acționeze și deficitul de expertiză al lideriilor formali și informali responsabili de sustenabilitate și continuitate la nivel local, îngreunează inițiativele locale și/sau naționale care-și propun să transforme satele românești.
Oameni ca tine sprijină și inspiră prin mentoring, networking și informație pe acei lideri locali care au deschiderea și dorința de a face din comunitățile lor locul în care să iți placă să trăiești și să te întorci cu drag acasă.
Concret, urmărim să producem rezultate palpabile și replicabile în comunitățile rurale din România, prin transfer de know-how specific (fonduri europene, management, schimb de experiență etc.), mentorat pentru antreprenori și administrație locală și prin identificarea potențialului local de dezvoltare economică.
Credem că implicarea companiilor responsabile, a antreprenorilor remarcabili în salvarea satelor românești este o soluție sănătoasă. Dacă top 1000 companii românești ar adopta fiecare câte o comună, am reuși să limităm efectele negative ale lipsei de încredere și spirit antreprenorial. Pandemia ne-a arătat încă odată că avem lucruri cu adevărat importante de făcut.
Dacă și tu crezi în potențialul rural, ești convins că există premize clare privind dezvoltarea unei afaceri de durată într-o comună și vrei să susții financiar acest proiect, atunci te invităm alături de noi.
[imic_button colour=”btn-default” type=”enabled” link=”https://antreprenoresti.ro/wp/afla-mai-multe/” target=”_self” extraclass=”” size=””]Hai să ne cunoaștem[/imic_button]
VREAU SĂ FIU VOLUNTAR
Dacă ești antreprenor sau faci parte dintr-o Organizație Non-Guvernamentală sau Administrație, dacă ai expertiză în accesarea de fonduri sau pur și simplu îți place proiectul și vrei să te implici, atunci te așteptăm în echipa noastră!
Cum poți contribui?
-
- Propui exemple de succes din mediul rural, la nivel de instituții și inițiative private locale pe care le-ai întâlnit
- Identifici și recomanzi parteneri care se pot implica în proiect
- Susții financiar sau cu alte resurse (ex: servicii de grafică, realizare de website-uri, PR, copywriting, printing, foto, video etc) proiectele în derulare
- Oferi timpul și expertiza ta
- Te implici activ în punerea în practică a proiectului.
[imic_button colour=”btn-default” type=”enabled” link=”https://antreprenoresti.ro/wp/afla-mai-multe/” target=”_self” extraclass=”” size=””]Hai să ne cunoaștem[/imic_button]
VREAU SĂ FIU ANTREPRENOR
Proiectul Antreprenorești-Adoptă un Sat! urmărește să producă rezultate palpabile și replicabile în comunitățile rurale din România, iar una din principalele misiuni este mentoratul antreprenorial și construirea unui model scalabil de dezvoltare economică și socială pentru a crea oportunități în mediul rural prin identificarea potențialului local de dezvoltare economică.
Dacă locuiești într-o comună și ai o idee de afaceri, noi te putem sprijini să îți definești conceptul, te ajutăm să îți găsești echipa, te sprijinim cu mentori și resurse. Tu trebuie doar să poți, să vrei și să acționezi.
[imic_button colour=”btn-default” type=”enabled” link=”https://antreprenoresti.ro/wp/afla-mai-multe/” target=”_self” extraclass=”” size=””]Hai să ne cunoaștem[/imic_button]
VREAU SĂ MEDIATIZEZ
Opt din zece români care pleacă să muncească în străinătate provin din mediul rural, iar populația rezidentă a României scade în fiecare an cu 80.000 de persoane. Înseamnă echivalentul a 24 de comune, din totalul de 2.861, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). România este o țară cu un grad profund de ruralitate, în care agricultura este ocupația de baza a locuitorilor din mediul rural. Potrivit INS, zonele rurale ocupă 87,1% din teritoriul României și cuprind 44,9% din populație.
Misiunea noastră este simplă:
Antreprenor-ești: leadership care transformă lumea satului și creează sinergiiPrin proiectele Antreprenorești, vom crea sinergii între societatea civilă, mediul antreprenorial și autorități și vom produce rezultate palpabile și replicabile în comunitățile rurale din România.
Practic punem în slujba mediului rural mentalitatea antreprenorială de inovare, de fructificare oportunități precum și cunoștințe de management și strategie.
Dacă reprezinți o instituție media sau ai un blog, o pagină de facebook dinamică și rezonezi cu ideea proiectului nostru, atunci ajută-ne să îl facem cât mai cunoscut.
[imic_button colour=”btn-default” type=”enabled” link=”https://antreprenoresti.ro/wp/afla-mai-multe/” target=”_self” extraclass=”” size=””]Hai să ne cunoaștem[/imic_button]