În 2016, în martie la Summitul Romanian Business Leaders, am avut parte de o sesiune revelatoare unde am aflat că anual 80.000 de români pleacă din țară. Numărul este covârșitor, iar 80% dintre aceștia provin din mediul rural. Cu aceste idei în minte am decis să acționăm, așa a luat naștere proiectul Antreprenorești- Adoptă un Sat!
Felix Daniliuc, Director General al Raiffeisen Leasing România, a abordat problema migrației în sesiunea condusă în cadrul Summitului Romanian Business Leaders. Acesta ne-a prezentat situația de la acel moment prin care ne explica faptul că anual 80.000 de români, , echivalentul a 24 de comune, iau calea migrației. Cel mai afectat de acest fapt este satul, deoarece 80% dintre aceștia provin din mediul rural. Motivele sunt la fel de clare, precum cifrele, lipsa perspectivelor din rural, rata foarte scăzută de inițiative antreprenoriale și, deci, a locurilor de muncă din rural, conduc la aceast exod masiv.
”Situația alarmantă a depopulării satelor prin care în fiecare an dispare populația echivalentă a 24 de comune, acesta a fost momentul în care am spus că noi, antreprenorii, trebuie să face ceva. M-am gândit atunci cum ar fi să putem da din experiența noastră, din competențele acumulate și din energia noastră celor care au nevoie de ele pentru ca satul să supraviețuiască. Pentru că da, vorbim de supraviețuirea satului românesc. Ideea este doar o primă parte. Sunt bucuros și recunoscător că membri RBL, printre care îi amintesc pe colegii mei Felix Daniliuc și Mihai Marcu au făcut-o să prindă viață.” ne spune Felix Tătaru, fondator GMP Group România și unul dintre inițiatorii proiectului Antreprenorești-Adoptă un Sat.
Echipa îi reunește pe Mihai Marcu- președintele Fundației Romanian Business Leaders și al Consiliului Director al MedLife alături de cei de mai sus dar și de Daniela Marișcu- fondator Aquatica Experience , Sorin Ignat- Banca Transilvania, Marius Țapu- Artsani Construct, Andreea Toma- Partner Leroy& Asociații, Gabriel Iștoc- B-team Consult and Services, Felix Pătrășcanu- FAN Courier, Adriana Man- Eximtur, Simona Mitrea- Kleine Schule și alți antreprenori de succes. Imediat am primit sprijinul partenerilor cu preocupări în direcția de antreprenoriat și chiar de dezvoltare rurală de la Fundația ADEPT, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Fundația Civitas și Fundația PACT.
Ne-am concentrat atenția pe județele Argeș, Prahova, Buzău, Teleorman, Dâmbovița, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Tulcea, Olt, Gorj, Constanța, Mehedinți, Galați, Vrancea, Vâlcea și Dolj. Alegerea a fost determinată atât de nivelul scăzut pe care inițiativa antreprenorială o reprezintă în aceste regiuni, dar și de nivelul scăzut de trai pe care populația îl înregistrează aici.
În primul an al proiectului Antreprenorești am organizat 4 conferințe regionale, momentul de primă întâlnire cu reprezentanții comunităților rurale. Am reușit să onorăm invitația comunităților care ne-au impresionat cu povestea lor prin organizare a două tururi de vizite în regiunea Argeș-Prahova și regiunea Olteniei. Ne bucurăm să cunoaștem deja primele două comune dintre cele zece alături de care vom elabora un model de dezvoltare în mediul rural. Cele două comunități alături de care am decis să lucrăm sunt comuna Corbi (AG) și comuna Valea Stanciului (DJ). Corbi este prima comună selectată în proiect și ne-a impresionat prin dorința comunității de a- și face auzită povestea și frumoasa istorie a locului din jurul mănăstirii rupestre Corbii de Piatră. Iar Valea Stanciului păstrează o comoară după care multe comunități din rural tânjesc căci în valea mângâiată de Jiu, tinerii din comunitate au decis să rămână și să-și construiască un viitor independent.
Un alt aspect important al proiectului Antreprenorești este reprezentat de turul exemplelor de bune practici pe care îl oferim acelor gospodari pe care îi întâlnim în comunitățile vizitate. Rolul acestui tur este acela de a prezenta exemple de bune practici din mediul rural, pornite cu aceleași greutăți și condiții nefavorabile, dar care, prin sârguința celor acre le-au inițait, au demonstrat că se poate. Primul tur de exemple bune a adus 34 de gospodari din comunitățile Boteni, Priboieni, Schitu Golești din județul Argeș și Cocorăștii Mislii din județul Prahova într-o vizită de trei zile peste Carpați, în regiunea Transilvaniei. Cele 5 pucte de interes au fost Telemeau de Ibănești, unde Ovidiu Todoran-fondatorul Mirdatod le-a povestit gospodarilor cum a dus producția de la 50 de litri de lapte procesați la peste 35.000 litri pocesați în fabrica din satul Ibănești, județul Mureș, dar și care sunt planurile de creșterea producției la 200.000 litri procesați. Am aflat povestea Fructului Secuiesc, proiect pornit de Asociația Civitas și care a soluționat problema a peste 900 de familii din regiune ce îngrijesc livezi a căror producție este procesată în centrul deschis în satul Lupeni, județul Harghita. Alte exemple de dezvoltare locală au venit din partea Fundației ADEPT care și-a asumta misiunea de protejare și conservare a tradițiilor și bogățiilor naturale din regiunea sasă, în speacial valorile satului Saschiz, județul Mureș.
Am ales să prezentăm exemplele bune din această regiune atât cu gândul la exemplele de reușite care ne-au impresionat, dar și pentru a crea o platformă de comunicare între această regiune și cele de la sud și sud-est. Comunicare ce credem noi, va rezulta în inițiative puternice de revitalizare a activităților tradiționale și inovative din mediul rural.
În următoarea perioadă, ne propunem să lucrăm împreună cu cele două comunități deja selectate, la elaborarea strategiile de dezvoltare locală și ne bucurăm să avem parte de un răspuns pozitiv și călduros din partea comunităților din Corbi și Valea Stanciului.
În paralel, suntem determinați să răspundem, treptat , și invitației lansate de celelalte comunități care au făcut primul pas de a-și înscrie comunele în cadrul conferințelor regionale organizate de noi. Urmează să pornim în regiunea Dobrogei și Munteniei de est, unde comunitățile înscrise în cadrul conferințelor de la Brăila și Slobozia ne așteaptă cu mult entuziasm.
Antreprenorești- Adoptă un Sat este un proiect care adună multă energie pozitivă din partea membrilor comunității Romanian Business Leaders, mulți dintre ei fiind crescuți la țară și știu ce pași dificili sunt pe drumul către succes. Acesta este și motivul pentru care am reușit să aducem alături oameni care au reușit în domeniile lor de expertiză și acum sunt pregătiți să aducă înapoi în societate cunoștințele învățate.
Merită făcută trimitere la poveștile câtorva gospodari întâlniți de noi în comune surprinse în acest clip de prezentare. Iar sesiunea dedicată proiectului și antreprenoriatului rural din cadrul Summitului Romanian Business Leaders din 3 martie 2017, poate fi urmărită integral aici.